Grow Your Wings! Be a legend in Transylvania!
8 săptămâni ne despart de START-ul celui mai prietenos și vibrant maraton internațional urban din Estul Europei! Circa 8000 de alergători, din peste 30 de țări sunt așteptați în Cluj-Napoca, capitala alergării din Transilvania la cea de-a 9-a ediție a Wizz Air Cluj-Napoca Marathon! Continuăm campania GROW YOUR WINGS! BE A LEGEND IN TRANSYLVANIA! și invităm alergătorii dar și suporterii să ia parte la eveniment și să facem cunoscute poveștile noastre de alergare și viață sportivă. #growyourwings #bealegendintransylvania #MICN2019 #clujmarathon2019
Pe 14 aprilie 2019 vom asista la nașterea unor noi legende sportive ale Transilvaniei, la îndeplinirea acelui vis care ne face pe toți să ne prezentăm la START! Din nou, aripile invizibile, din greu antrenate (!) se vor defășura pentru a ne transforma pe fiecare în campionul propriei curse!
Echipa Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2019 coordonată de Runners Club în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, vă întâmpină cu programe, antrenamente și evenimente pentru toți!
Reperele Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2019
#BeALegendinTransylvania – Implicați-vă în activitățile și cauzele propuse de Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2019 pe pagina oficială www.maraton-cluj.ro și paginile social media Facebook/ClujNapocaInternationalMarathon, Instagram/cluj.napoca.marathon și faceți-vă cunoscută povestea de alergător. Vom prelua și redistribui aceste povești care inspiră comunitate și generațiile viitoare!
Programul Primul meu maraton/semimraton 2019 – Runners Club a selectat și în acest ani câțiva alergători care doresc să termine cu succes primul lor maraton sau semimaraton. Le ținem pumnii și vom distribui din experiența lor în curând!
Antrenamente de grup – Și în 2019 Runners Club organizează pentru participanții la Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2019 antrenamente de grup care completează programele de pregătire individuale și cele afișate și promovate de club. Calendarul se anunță pe paginile oficiale.
Grow Your Wings Talks 2019 – Continuăm seria de întâlniri Grow Your Wings pe tema pregătirii sportive, nutriției, echipamentului personal și a poveștilor extraordinare ale invitaților speciali! Calendarul întâlnirilor va fi comunicat pe pagina oficială și social media.
SUPER START-UL de pe Cluj Arena – Ca o provocare lansată clujenilor pentru a aduce maratonul internațional al orașului Cluj-Napoca la talia și spectaculozitatea maratoanelor din marile orașe Europene, invităm insistent suporterii, familiile, fanii, să fie prezenți pe stadion la START-ul probelor cu începere de la 8:30. Alergătorii merită un START pe măsura pregătirii lor și aplauze bine meritate la final!
Probe de concurs – Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2019 aduce în prim plan cursele desfășurate în zona centrală a pitorescului oraș din inima Transilvaniei, astfel: maraton (42.2 km), semimaraton (21.1 km), cros (10 km și 5 km), maraton ștafetă ( 4 x 10.5 km) și cursa copiilor (400m, 800m, 1000m, 1200m).
Cu mulțumiri speciale sponsorului en titre: Wizz Air, sponsorilor principali: Hervis, Garmin, ZuZu, Mega Image, sponsorilor VIVO! Regina Maria, Vaxicum Sport, partenerilor de hidratare: Isostar, Carpatina, partenerilor Nutribon, Hutton , CTT, Asociatia de Podiatrie, Podiatrie – Centrul medical pentru ingrijirea piciorului, și partnerilor media Zile și Nopți, Kronika, echipa organizatoare Runners Club continuă înscrierile pe www.maraton-cluj.ro
Date de contact:
Contact Runners Club:
Horațiu Morar – Fondator, office@runnersclub.ro
Contact Media:
Anca Berlo – Media & Communications, anca@elfst.ro