Premiile ediției 2018

Prima zi de primăvara aduce noutăți și vești mult așteptate de concurenți! Dacă te-ai antrenat și ți-ai crescut aripile de alergător, efortul îți va fi recompensat cu siguranță! Pe 15 aprilie ne vedem la Cluj-Napoca unde te întâmpinăm ca de obicei cu o atmosferă energizantă, cu muzică pe traseu și un kit de concurs plin cu surprize. Merită să te înscrii la oricare din probe doar ca să iei parte la unul dintre cele mai îndrăgite concursuri de alergare urbană din țară și să te bucuri de atmosfera prietenoasă de aici!

Fie că alergi de plăcere sau să îți depăști un personal best – medalia mult rânvită te va aștepta la linia de finish. Iar pe cei mai buni dintre voi, care veți urca pe podium la final de concurs, premiile cu siguranță vă vor încânta. Anul acesta am crescut fondul de premiere la 52.800 de lei. Asta doar în bani! Premiile partenerilor urmează să fie anunțate și ele.

O noutate a ediției este premierea primilor 3 clasați la categoriile de vârstă, maraton și semimaraton: 35-44 ani, 45 – 54 ani, 55-64 ani și 65+, comparativ cu anul trecut când am premiat doar alergătorii de pe locul 1. Îți dăm astfel o motivație în plus să îți antrenezi aripile de alergător!

Bineînțeles, nu am uitat de primii 3 clasați la crosul de 10.55 km, sau de echipele de la ștafeta 4 x 10.55 km, feminin, masculin sau mixt! Și, cireașa de pe tort, premiile OPEN care îi vor recompensa pe primii 5 sportivii care obțin cel mai bun timp la maraton și semimaraton.

Te interesează cifrele? Atunci aruncă un ochi pe tabelul de mai jos. Cam atât momentan de la Runners Club, la început de primăvară! Acesta este mărțișorul nostru pentru voi, sperăm să vă bucurați de vești și vă așteptăm cu bucurie la Cluj-Napoca! Ne vedem pe stadion!

  Maraton   Semimaraton   10 km   Ștafeta
               
I 3000   2000   300   1200
II 2500   1500   250   1000
III 2000   1000   200   800
IV 1500   750        
V 1000   500        
    Categorii de vârstă MARATON    
  35-44   45-54   55-64   65
               
I 300   300   300   300
II 250   250   250   250
III 200   200   200   200
    Categorii de vârstă SEMIMARATON    
  35-44   45-54   55-64   65
               
I 250   250   250   250
II 200   200   200   200
III 150   150   150   150

Validarea clasamentului la Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2018 se va face în 2 săptămâni de la încheierea evenimentului, după soluționarea contestațiilor și a cazurilor de forță majoră. Premiile în bani se vor plăti exclusiv prin transfer bancar în contul titularului până la data de 15 mai 2018 din contul clubului, timp necesar organizatorilor pentru a valida clasamentul și a soluționa eventualele contestații.