WE ARE ONE!

Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru” este o organizaţie non-guvernamentală care oferă un sprijin real, consistent şi consecvent copiilor şi tinerilor care suferă de insuficienţă renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală şi transplant renal.

Asociaţia şi-a propus să creeze un sistem organizat prin care oameni cu inimă deschisă să fie solidari şi empatici cu nevoile acestor bolnavi. Pe lângă lipsurile materiale imediate (nevoia de medicamente, hrana corespunzătoare regimului de viaţă special, îmbrăcăminte) ale celor 52 de copii membri ai asociației, aceştia resimt că cea mai mare nevoie a lor este să se întâlnească pentru a-şi împărtăşi necazurile şi micile bucurii ale vieţii într-un alt cadru în care să uite de boală, măcar pentru câteva zile.

Asociația organizează tabere de recreere lângă centre de dializă din ţară pentru a garanta tratamentul vital pentru cei mai mulţi dintre aceşti bolnavi.

Susține și tu o tabără! Fă o donație folosind contul bancar din baza paginii sau direcționează 2% din impozitul pe venit folosind formularul 230 pe care îl poți descărca de mai jos.

OBIECTIVELE ASOCIAȚIEI PENTRU EMPATIE ȘI SOLIDARITATE „DELIA GRĂDINARU”:

  • Promovarea şi implementarea drepturilor copiilor şi a tinerilor cu dizabilităţi;
  • Sprijinirea continuării studiilor şi a integrării sociale a copiilor şi a tinerilor dependenţi de dializă şi cu transplant renal;
  • Implicarea societăţii civile în susţinerea atât morală cât şi financiară a copiilor şi a tinerilor dependenţi de dializă şi transplant renal;
  • Promovarea imaginii pozitive asupra copiilor şi atinerilor aflaţi în situaţia de a face dializă sau transplant renal;
  • Promovarea şi întărirea sentimentelor de empatie şi solidaritate dintre beneficiarii acestei asociaţii;
  • Oferirea de sprijin real, consistent şi consecvent copiilor şi a tinerilor dependenţi de dializă şi cu transplant renal;
  • Organizare de tabere în timpul vacanţelor şcolare;
  • Facilitarea socializărilor între copii si tineri cu aceleaşi probeleme de sănătate prin organizarea unor întălniri
  • Medierea relaţiilor dintre medici şi beneficiarii acestei organizaţii
  • Sprijin financiar în vederea rezolvărilor nevoilor medicale
  • Încurajarea şi finanţarea activităţilor recreative şi culturale

CUM POȚI SPRIJINI ASOCIAȚIA:

1. Folosește FORMULARUL 230 / redirecționează 2% din impozitul pe venit pentru venituri din salarii 

– completează DATELE DE IDENTIFICARE ALE CONTRIBUABILULUI cu datele tale

– bifează căsuța Sustinerea unei entitati nonprofit/unitati de cult
– depune formularul completat la administratia fiscală de care aparții.(direct de semnatar sau prin poștă)

2.  Fă o donație direct în contul Asociatia pentru Solidaritate si Empatie Delia Grădinaru
– Codul de identificare fiscala : 23073281

– Contul bancar (IBAN) RO45BTRL01301205F94787xx

Îți mulțumim!